Premiul Mare la Indagra 2012

Succes deosebit la expoziţia Indagra 2012: fiică de taur PLANET, câştigătoare a titlului Miss Văcuţa

Târgul Internaţional INDAGRA 2012, desfăşurat între 31 octombrie - 04 noimebrie 2012, s-a bucurat şi în acest an de un interes deosebit din partea crescătorilor de animale. La Concursul Naţional de Animale au participat peste 80 de  vaci din nouă rase care cresc in România.

Titlul de Miss Văcuţa a fost câştigată de o vacă din rasa Holstein, fiică de taur PLANET,  taur renumit pe plan mondial, comercializat în România de către Schontal Schul Impex SRL.


Bela, câştigătoarea titlului de Miss Văcuţa, provine de la ferma Agrimat Matca, are o producţie de lapte de 10940 litri. Domnul Gheorghe Neaţă, bonitorul din acest an al expoziţiei de vaci la Indagra a declarat: "Are aspectul exterior armonios cu o bună dezvoltare corporală. Trunchiul este larg, lung si adânc, cu linia superioară dreaptă, iar membrele sunt puternice cu aplombul corect, uger voluminos si constituţie fină".

 

Indagra 2012

 

Premiul acordat de firma noastră fermei câştigătoare, constă în material seminal congelat provenit de la tauri genomici, în valoare de 500 EUR.

Mulţumim pe această cale tuturor partenerilor -  Agrimat Matca, Rolex Bacau, Agroindustriala Pantelimon, AicBac Bacău -  care au ales să expună  vaci de lapte și  juninci  provenite din genetica comercializată de noi, fiice de tauri PLANET, MOSCOW, MARION, HARRY, ZENIT.

 

Indagra 2012