Soluţii moderne pentru ferme de lapte în pragul anului 2015

Soluţii moderne  pentru ferme de lapte în pragul  anului 2015

La Castelul Károlyi  din Carei a avut loc, la mijlocul  lunii  februarie, conferinţa „Soluţii moderne  pentru ferme de lapte în pragul  anului 2015”, organizată de Schöntal Schul Impex SRL, împreună cu partenerii Vitafort Zrt. şi Ecolab Hygiene Ltd. Au participat aproximativ 30 de fermieri din sectorul creşterii vacilor de lapte.

Programul conferinţei a fost astfel structurat încât să ofere fermierilor soluţiile tehnice pentru creşterea producţiei de lapte dar, mai ales, pentru eficientizarea şi asigurarea calităţii producţiei de lapte în condiţiile actuale.

După discursul inaugural, rostit de János Sultész, director executiv al Schöntal Schul Impex SRL, a urmat o prezentare privind „Posibilităţi de finanţare IMM şi pentru agricultură”, susţinută  de Kiss Norbert, director Raiffeisen Bank, sucursala Carei.

Producţia de lapte este puternic influenţată de starea de sănatăte  a efectivului de vaci, în general, şi, în particular, de sănătatea ugerului. Asigurarea unei stări fiziologic normale de sănătate  a ugerului şi, implicit, a calităţii laptelui este condiţionată de igiena mulsului. „Reducerea numărului celulelor somatice din lapte - combaterea hipercheratozei mamare”, expunerea lui Zoltán Formanek, manager regional Europa Centrală  şi  Est & Rusia  - Divizia Agricultură, Food & Beverage - Ecolab Hygiene Ltd., a trecut în revistă cauzele care determină apariţia mamitelor şi mastitelor şi posibilităţile de prevenire şi de reducere a acestora. Igiena mulsului începe cu pregătirea ugerului (mameloanelor) pentru  muls, executarea unui muls corect şi complet. Apoi se face igiena ugerului după  muls. Controlul stării de sănătate  a ugerului, urmărirea evoluţiei şi tratarea vacilor cu probleme sunt cheia pentru sporirea producţiei şi pentru un lapte de calitate. De asemenea, înţărcarea şi pregătirea vacilor în repaus mamar pentru lactaţia următoare contribuie la reducerea numărului de celule somatice. În cursul prezentării  au fost oferite detalii despre cele mai noi produse ale Ecolab pentru igiena mulsului, două produse cu spectru antimicrobian larg: 4XLA - dezinfectant pentru mameloane, înainte şi după muls, pe bază de dioxid de clor şi UdderGold Platinum - dezinfectant puternic (efect antimicrobian  în 10-15 sec.) ce oferă  o protecţie îndelungată, de până la 12 ore, fără risc de rezistenţă.

În partea  doua a conferinţei, Gregosits Balázs, director cercetare dezvoltare Vitafort Zrt., a expus tema „Actualităţi în furajarea vacilor în perioada pregătirii  înainte de fătare”.  Deosebit de interesantă a fost prezentarea unui minilaborator portabil cu ajutorul căruia se poate efectua analiza furajului direct în fermă,  într-un timp scurt (câteva minute)  prin  spectrofotometrie. Avantajul principal al utilizării acestui labo- rator portabil rezultă tocmai din rapiditatea cu care pot fi efectuate analizele de furaj, fiind  astfel posibilă  determinarea precisă (din mai multe probe de furaj) şi rapidă a calităţii  furajelor şi apoi optimizarea raţiei furajere. Prezentarea a cuprins şi o demonstraţie practică de funcţionare a minilaboratorului portabil.

Ultima parte a conferinţei a fost dedicată geneticii bovine. Kiss Ilona, director economic şi manager  IT al Schöntal Schul Impex SRL, a vorbit despre „Criterii de evaluare a geneticii taurilor pentru programe de ameliorare pe web”. János Sultész, director executiv al companiei organizatoare, a prezentat „Modele de calcul al indicilor de reproducţie şi Programe de training în managementul fermelor SUA”. Doctorul Sultész a subliniat faptul că întreaga activitate a companiei este concentrată  pe sprijinirea fermierilor cu „genetică  de calitate” şi knowhow, cunoştinţe  tehnice necesare pentru creşterea rentabilităţii  şi profitabilităţii fermelor de lapte. Aceasta mai ales în condiţiile în care, odată  cu renunţarea la cotele de lapte, fermierii români vor trebui să facă faţă  unor noi provocări pe o piaţă  şi  aşa greu încercată. Sultész a atras atenţia că fără o producţie de lapte de calitate şi eficientă economic sectorul românesc de profil nu va putea să supravieţuiască provocărilor viitoare”.

Sesiunea de prezentări a fost urmată de întrebările celor prezenţi şi  discuţii legate de problemele practice cu care se confruntă fermierii.

În calitatea  sa de partener media al evenimentului, revista noastră va reveni, în numerele viitoare, cu prezentarea pe larg a tematicii discutată la această conferinţă.

Gheorghe GHIŞE

 

Articol preluat din Revista Ferma, Nr.4, 1 martie 2015